ZONA REZERVATĂ
Home / Zona rezervata
Accesând Zona rezervată puteți:
- De a transmite Cereri de rambursare on-line – în formă directă – încărcând direct documentele medicale și cele privind cheltuielile, necesare în vederea rambursării
- De a solicita autorizația (PIC) pentru serviciile ce urmează să fie efectuate în formă directă, în cadrul unităților sanitare ce fac parte din Rețea
- De a completa documentația sanitară și/sau cea privind cheltuielile, solicitată pentru prelucrarea Cererilor de rambursare – în formă directă și/sau indirectă – care au fost deja transmise în prealabil, dar care nu sunt complete (dosare care sunt „în așteptare”)
- De a verifica stadiul propriilor cereri de rambursare/PIC
- De a vizualiza și de a descărca toate comunicările cu privire la cererile de rambursare în așteptare/respinse
- De a consulta Planurile de asigurări de referință
- De a modifica propriile date de identificare
- De a consulta lista cu Unitățile Medicale care au încheiat convenții în cadrul Rețelei
- De a descărca formularele
- De a descărca Raportul Recapitulativ privind Rambursările, necesar în vederea completării declarației de venituri (la finalul anului de asigurare medicală)
- De a consulta secțiunea Întrebări Frecvente (FAQ)